Toate stirile BMW si BMWClub Romania



Noua definitie a performantei - BMW M4 CS


Lansarea marcheaza si noua nomenclatura pe care BMW M GmbH o introduce pentru modele sale. Pozitionate deasupra modelelor M standard se vor afla versiunile Competition, cu performante imbunatatite. Apoi urmeaza modelele editie speciala CS, aflate un esalon mai sus. Pozitionate in top sunt "formatorii de brand”, cu performante de varf, construiti pentru motorsport si competitii club sport, dar care sunt omologati pentru sosea.



Motorul de 3,0 litri, de inalta performanta, mareste puterea M4 cu pachet Competition cu 10 cai-putere, la un maxim de 460 CP. Tehnologia M TwinPower Turbo de ultima ora permite M4 CS sa coboare sub plafonul de patru secunde pentru sprintul de la 0 la 100 km/h, oprind cronometrul la 3,9 secunde. Viteza maxima a M4 CS, care dispune standard de pachet M Driver, este limitata electronic la 280 km/h. Datorita celor doua turbocompresoare mono-scroll, coolerului pentru aerul de incarcare, High Precision Injection, gestiunii variabile a supapelor VALVETRONIC si sincronizarii complet variabile a axului cu came Double-VANOS, motorul cu sase cilindri dispusi in linie vizeaza clar si constant esaloanele superioare de performanta, dar, in egala masura, ofera o dezvoltare a cuplului semnificativ de la turatii reduse si obtine niveluri ridicate de eficienta.
Noul BMW M4 CS este echipat cu transmisie M cu dublu ambreiaj (M DCT), cu Drivelogic, cu sapte trepte. Aceasta transmisie de ultima ora are un radiator de ulei separat si permite atat schimbarea automata a vitezelor, cat si interventii manuale prin utilizarea clapetelor de pe volan. Schimba vitezele se face ultra rapid. fara intreruperea fluxului de putere. In acelasi timp se utilizeaza un raport al saptelea lung pentru a mentine turatia redusa si pentru a minimiza consumul de combustibil pe parcursul calatoriilor lungi pe autostrada.



Suspensia noului BMW M4 CS o reflecta, in mare, pe cea a modelului M4 cu pachet Competition. Conexiunile si suporturile rotilor - de la cele doua punti - sunt realizate din aluminiu forjat, motiv pentru care sunt foarte usoare. Aceasta mentine masele nesuspendate la un nivel redus si aduce beneficii pentru dinamica. M4 CS este echipat standard cu suspensie M adaptiva, a carei geometrie a fost adaptata pentru a furniza performante optimizate atat pe sosea, cat si pe circuit. Noul BMW M4 CS a fost perfectionat pe cea mai solicitanta pista de teste pentru masini sport de inalta performanta: legendara bucla Nordschleife de la Nurburgring. Timpul pe un tur de - 7m38s - aseaza CS in zona automobilelor supersport Nurburgring.



Cea mai buna aderenta in orice conditii de condus este asigurata de sistemul DSC (Dynamic Stability Control) - care include mod M Dynamic - si diferentialul M activ. Sistemele de control pentru suspensia M adaptiva, DSC si diferentialul M activ au fost modificate pentru a se potrivi cerintelor dinamice ale BMW M4 CS, la fel cum este si cazul reglajului directiei electromecanice. Exista optiunea de a ajusta setarile directiei si suspensiei in functie de preferintele personale sau de cerintele drumului parcurs. Pentru aceasta, ei pot selecta unul dintre cele trei moduri de condus (Comfort, Sport si Sport+) prin simpla atingere a unui buton. In timp ce modul Comfort este potrivit in special pentru conditii de drum proaste, condus urban si calatorii scurte, Sport este modul adecvat pentru conducatorii atrasi de abordarea sportiva a drumurilor nationale virajate. Iar pentru cei care merg p circuite cu modelul BMW M4 CS, modul Sport+ va deschide drumul unor tururi foarte rapide. Sport+ ajusteaza toate sistemele relevante pentru a furniza cea mai buna dinamica posibila. In cazul in care conducatorul este putin prea optimist, DSC va interveni instantaneu. Cu toate acestea, in modul M Dynamic (MDM) vor fi permise si derapaje controlate.



Optimizate pentru circuit sunt si jantele din aliaj usor (fata: 9 J x 19, spate: 10 J x 20) concepute exclusiv pentru M4 CS si echipate standard cu anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2 (fata: 265/35 R 19, spate: 285/30 R 20). Aceste anvelope semislick ofera aderenta imbatabila si stabilitate laterala superioara la viteze ridicate pe circuit, precum si tractiune optima la iesirea din acele de par. De asemenea, M4 CS poate fi comandat gratuit si cu anvelope de sosea Michelin Sport.



Interiorul noului BMW M4 CS atrage prin ambianta sportiva pe care o propune. Scaunele sport M ultrausoare, tapitate cu piele/Alcantara, impresioneaza, iar nota dinamica se extinde pana la decoratiunile panourilor usilor -sunt realizate din fibre naturale compactate si dispun curele de inchidere in loc de manere. Capota - cu prizele de evacuare a aerului orientate spre spate, caracteristice pe powerdome - si acoperisul sunt realizate din plastic ranforsat cu fibra de carbon (CFRP), un material high-tech ultrausor si foarte rigid.



Utilizate cu generozitate, pielea si Alcantara permit M4 CS sa creeze o ambianta plina de sportivitate. Nici un conducator al modelului M4 CS nu va trebui sa faca compromisuri. Intr-adevar, printre dotarile standard de la bord se numara controlul automat al aerului conditionat, o versiune a sistemului de sonorizare BMW Professional adaptata cerintelor de acustica specifice M4 CS si sistemul de navigatie Professional.

In realitate, designerii BMW M GmbH au oferit noului M4 CS aspectul care reflecta potentialul sportiv al automobilului. Dotarea semnificativa a partii frontale proeminente, completata de farurile LED duble de ultima ora, o reprezinta sortul fata, cu prize de aer largi in trei sectiuni. Acestea furnizeaza o cantitate mare de aer de racire pentru motorul de inalta performanta si franele M compozite, cu etriere cu patru pistoane pe puntea fata, respectiv cu doua pistoane pe cea spate. Noul spliter fata specific modelului a fost realizat din fibra de carbon vizibila, exclusiv pentru editia speciala M4 CS.



Pentru eficienta aerodinamica, acestea este combinat cu difuzorul spate preluat de la BMW M4 GTS si cu spoilerul Gurney - tot cu design nou si realizat din fibra de carbon vizibila - de pe capota portbagajului pentru minimizarea portantei.



Stopurile inovatoare cu tehnologie OLED (Organic Light Emitting Diode), introduse de BMW M GmbH exclusiv pentru M4 CS, BMW M4 DTM Edition si M4 GTS, sunt o exclusivitate absoluta in industria auto. Spliterul fata, spoilerul Gurney si difuzorul spate - impreuna cu capota lunga din CFRP, linia cursiva, de coupe, a acoperisului, oglinzile retrovizoare M sportive si elegante si pasajele musculoase ale rotilor - permit noului BMW M4 CS sa aiba o imagine foarte dinamica, chiar si cand stationeaza.



Noul model completeaza nisa dintre M4 Coupe cu pachet Competition si modelul BMW M4 GTS, dedicat performantelor de circuit. Cu prezenta sa accentuat sportiva, noul M4 CS continua traditia lunga de decenii a editiilor speciale M de succes, care a inceput in 1988 cu E30 BMW M3 Evolution.

Noul BMW M4 CS va fi produs la uzina BMW din Munchen.



* Datele privind consumul si emisiile CO2 sunt provizorii, au fost calculate in conformitate cu ciclul de testare EU si pot varia in functie de anvelope.

VIDEO:



enJOY !

smile



Comentarii: 0
Postat la: 19 4 2017


Stire adaugata de XXL

Nume/Nickname:
E-mail: (optional)
Smiles: smile wink wassat tongue laughing sad angry crying 
Introduceti cele doua cuvinte cu spatiu intre ele !
Daca acestea nu sunt lizibile dati click pe iconul, aflat sub cod.
Bmwclub Magazine pe Facebook
        

Legal - Termeni si conditii   
BMWClub Magazine
Despre revista
Cuprins revista
Cauta BMW
Stiri BMW
Intalniri
Comunitate
Facebook
Contact
Aboneaza-te

BMWClub Magazine 2010 - Toate drepturile rezervate.
Acesta este un site partener BMWClub Romania www.bmwclub.ro
version 1.2